Two strangers learn to fall in love again..

”Nu știu sigur când l-am cunoscut știu că m-am trezit la el în brațe, îl știam de când eram mică deci pot să spun că am crescut împreună, nu știu nici când am ajuns să mă trezesc în brațele lui, era o rutină plăcută să fac ochi și să fie el lângă mine..e genul de lucru pe care îl înveți repede.

Era înalt , avea parul șaten și ochi negri, era genul de băiat de care să te îndrăgostești la prima vedere(nici acuma nu știu de ce tocmai eu din atâtea)majoritatea timpului îl petrecea pierdândul..,asta până când am dat nas în nas(sau în cazul nostru cap în cap) pe scările blocului, atunci vecina de la 3(eu) și vecinul de la 2(el) s-au văzut(sau revăzut)..cred că l-am înjurat prima dată pentru că era neatent și îmi dăduse schițele la desen pe jos, așa că m-am aplecat să le strâng, nu l-am privit în ochi numai după ce am înjurat că din cauza lui pierdusem metroul și  trebuia să merg pe jos, cred că l-am privit cu gura căscată câteva secunde și mi-am adus aminte de copilul care atunci când eram mică îmi promise că se va căsători cu mine..

Și el își aduse aminte pentru că în secunda următoare îmi spusese:

-A, viitoarea mea soție, nu ai uitat de cererea mea nu?

I-am răspuns că nu și i-am explicat că trebuie să plec la școala pentru că urma o zi importantă, dar când să dau să plec mă prinsese de mână și îmi spusese că și el mergea tot în acea zonă (făcând referire la schițele mele, dânduși seama că sunt la liceul de arte, singurul din orașul nostru), am acceptat deîndată pentru că trebuia să ajung și era vecinul meu de o viață întreagă nu putea să îmi facă nimic rău, așa că am ajuns la mașina și trebuie să recunosc pentru un tip așa de zăpăcit era chiar curată.

Tot drumul am râs și am povestit, asta până când am ajuns la școală și i-am mulțumit că m-a adus așa că am închis portiera , și am plecat grăbită..

-Vin să te iau când termini școala!

Și așa a și fost..de atunci încet încet drumurile cu mașina lui au devenit drumurile cu mașina noastră, vecina de la 3 a devenit vecina de la 2,nu mai era băiatul care îmi promitea în fiecare zi că mă va lua de soție într-o zi, a devenit iubitul meu.

Din ziua aia mă trezesc și mă culc tot la el în brațe, nu mai fac cafeaua pentru mine o fac pentru noi,nu mai trăiesc pentru mine, trăiesc pentru el.

Da, îl iubesc, și Da sunt în stare să urlu în gura mare asta, să audă toată lumea!”
    Sursă:Jurnal personal, 19.12.2010