Right in front of me.

Era trecut de miezul nopții, iar temperatura depășea -10 grade.

Stătea înghesuită într-un colț întunecat,pentru cineva care nu simțea frigul arăta destul de înghețată.

Era rănită, de data asta nu numai sentimental ci și fizic, hainele îi erau rupte, pielea de pe brațe îi era sfârtecată, iar gâtul îi sângera.Era descultă, iar degetele de la picioare erau roșii de la cât alergase.

Cineva o zărise și se aproprie precaut de ea.

-Domnișoară..ești în regulă?

Îl simțise imediat, așa că se ridică senzual și îi răspunse deși plină de lacrimi, încrezătoare.

-Da, sunt bine, dar aș avea nevoie de ceva hrană.

Se aproprie ușor de bărbatul de aproape doi metri și îl mângâie ușor pe obraz, dar în clipa următoare își însfăcă puternic colții în gâtul lui și în doar două secunde îl lăsă fără suflare.

Se refugiase din nou lângă zidul rece și se afundă în plâns..

 *

-De ce eu?Îmi repetam în gând lăsând toată durerea ce o strânsesem delungul timpului să iasă afară.

Mi-am atins răniile, sau vechile răni deoarece nu mai existau, mi-am acoperit corpul dezgolit cu zdremțele ce mai rămâseseră din rochia mea albă..

-Nu credeam niciodată că am să te văd așa..nu pe tine.

I-am auzit vocea venind din întuneric, dar nu l-am văzut.M-am ridicat repede în picioare luând poziția de luptă.

-Este posibil?..tu?Am urlat răgușit cât m-au ținut plâmânii, dar niciun răspuns.

M-am dus către singurul felinar de pe stradă și mi-am lipit spatele de el, privind precaută în toate părțiile.

-Degeaba ai sute de ani trăiți, nu ai experiență, nu sub forma asta..

-Cine naibii ești?Am urlat nervoasă către fășia de întuneric.

-Eu.

Si l-am văzut venind din întuneric îmbrăcat în negru și tot cu ochii lui ca și smaraldul.Se aproprie șarmant de mine, dar rămâsese la o distantă prea decentă.

Mi-am ferit privirea și m-am întors spre fâșia de întuneric din care venisem.

-Nu poți fugi, nu încerca.

-Nu aveam degând,știu de ce ai venit.

-Chiar așa?De ce?

-Ca să mă omori.I-am spus cu vocea tremurândă.

-Nu poți omorî ceva ce iubeai cândva.

Mi s-au înmuiat picioarele și am căzut pe asfaltul rece, plăsând lacrimile să îmi curgă pe fața așa zis înghețată.

-Termină!Te rog omoară-mă să terminăm cu asta.Acuma!

-Nu te pot omorî, oricât de mult încerc nu pot.

Se aproprie de mine și îmi pusese geaca pe spate.

-Bine,atunci lasă-mă, sunt bine, poți să pleci, ai fost absent atâția ani, de ce tocmai acum?

-De ce nu acum?

-Termină cu jocurile și spune-mi de ce mă cauți, ce mai vrei de la mine, parcă am fost destul de hotărâți când am spus că nu ne vom mai întâlni niciodată.

-Pentru că nu mai ai puterea să stau deoparte.

Îmi spusese soptit, dar sincer și se aproprie de mine, îmi luase fața în mâiniile lui și îmi continuă:

-Asta e ultima noapte petrecută singură, uită-te în ochii mei ca să fiu sigur că înțelegi, sunt oricunde vrei să fiu.Ai înțeles?

Îi puteam vedea partea umană mai mult decât am reușit să o văd în atâția ani, era o parte pe care nu cred că nu o mai văzuse nimeni până atunci.

-Îmi pare rău, dar deja a început să ți se vadă slăbicunea.

-Asta a fost ultima noapte petrecută departe de mine, înțelegi, ultima!

-Nu, nu după cât mai rănit.

M-am tras cu forța din palmele lui și am fugit cât am putut de tare, m-am aproprit numai când puteam vedea soarele pe cer..așa că mi-am permis să urlu cât mă țineau plâmânii, fără să îmi fie frică că mă aude.

-De ce tu, proasto?De ce tocmai tu trebuia să te îndrăgostești de un muritor?