Crește-mă mare!

-Greu?Greu ne este tuturor, i-am spus detașată încercând să evit răspunsul.
-Uneori..
-Uneori, simt că trebuie să cedez, să iau o pauză.I-am răspuns repede întrerupându-l din prelegerea lui obișnuită.
-Și..este normal ce faci?
-Normal..normal nu este nimic.Pentru mine normalul este ceea ce simt.
-Te-ai gândit vrodată că ceea ce simți este fals?
Întrebarea lui m-a dat peste cap și mi-a făcut ideeile să se dea peste cap.Am încercat să răspund repede și inteligent și i-am spus:
-De ce purtăm această conversație?
-Pentru binele tuturor.
-E nefolositoare, știu cum sunt și nu am să mă mai schimb.
-Dar regreți..mi-a spus-o cu privirea aplecată și cu ochii închiși.
-Regret majoritatea lucrurilor pe care le-am făcut în viața mea, de ce ar conta unul în plus sau în minus!? 

-Tu ai un suflet bun.
-Cum îți dai seama că am un suflet bun?L-am întrebat curioasă și temătoare.
-Îl simți. Mi-a spus ferm fără să schițeze nici cea mai mică urmă de reacție.
-M-ai văzut,de atâta timp poți să îmi vezi gândurile, faptele și consecințele..crezi că eu aș vrea să fie așa?
I-am găsit fața la fel de neutră, dar un pic mai crispată.
-O să vină, o să vină și perioade mai fericite, roata mereu se învârte.
-Da, o să vină, dar răul e deja făcut, nu merit nimic, nici măcar dialogul ăsta cu tine.
-Ai crescut așa de mult, mi-a spus-o încercând să îmi zâmbească și să mă atingă cu mâna pe obraz.
-..da, dar prost.Am recunoscut încercând să las lacrimile să îmi cadă pe obraz.
-Nu se temea de dificultăți:ceea ce o speria era obligația de a alege alt drum.Să aleaga un drum însemna să abandoneze altele.
Mi-a soptit în timp ce se juca cu părul meu și îmi stergea lacrimile de pe obraz.
-Te rog termină!I-am urlat înăbușit și m-am îndepărtat de el.
-E timpul să dormi.Ai nevoie.
Am dat din cap și l-am privit cum se îndepărta repede de mine.
-Te iubesc! I-am urlat cu ultimele puteri și conștientă de faptul că în viața reală niciodată nu i-am spus asta, pentru că nu găseam curaj să o fac, sau poate pentru că nu o simțeam.
-S-a oprit din mers pentru câteva secunde și mi-a spus înapoi.
-Unele lucruri se pierd pentru totdeauna.
M-am trezit în camera mea, la fel de goală ca și sufletul meu în acel moment, mi-am luat perna în brațe și am început să plâng.
Nu ți-am spus , dar îmi e dor de tine.Îmi e dor să fi în viața mea...