marți, 12 aprilie 2011

Lovely Words

Mi-am înfipt dinții în gâtul ei și am tras până când gustul metalic îmi invadă întreaga gură.Simțeam aroma lichidului roșu ca o explozie în gura mea.O puteam simți cum tremura sub mâiniile mele în fond nu era mai mult decât o copilă de paisprezece ani.Cu cât mă simțeam eu mai puternică cu atât ea se îmnoia mai tare.I-am dat drumul numai când se prăbușise la pământ fără suflare și mi-am șters colțurile guri.M-am îndepărtat grăbită de locul în care lăsasem corpul puștoaicei și mi-am continuat drumul către scoală.
Am pășit normal pe coridoarele lungi și reci ale școlii și savuram liniștea.Era prea devreme ca să fie cineva treaz, iar din partea cu dormitoarele se auzea numai televizorul care probabil a fost uitat pornit.
M-am oprit din mers doar când am ajuns în partea cealaltă a școlii, și m-am furișat atentă în bibliotecă.
Mi-am îndreptat atenția către cărțiile vechi și prăfuite de pe cel mai înalt raft, căutând măcar una demnă de atenția mea.
-Cum poți avea atâta egoism încât să omori pe cineva și apoi să vi să citești o carte?
Nu mi-am mișcat nici privirea nici corpul, nici măcar nu am schițat un gest, mi-am continuat căutarea cărții, dar i-am răspuns respectos:
-Ce legătură are egoismul cu necesitățiile mele?
-Și dacă tu ai necesități înseamnă că trebuie să omori primul copil care îți iese în fața ochiilor?Îmi scuipă cuvintele și mă întoarse violent cu fața către el și își înfipse unghiile în brațul meu.
-Era orfană, nimeni nu îi v-a duce lipsa.
-Ești crudă!
-Nu,spun doar adevărul, oricum urma să moară de frig sau de foame.
L-am privit intens în ochii și am încercat să îi găsesc sentimentele pentru mine undeva ascunse bine,dar nu le-am găsit.
-Poate avea o șansă, nu merita să moară.
-Haide să fim serioși, nu asta e problema ta, am mai omorât pâna acuma și nu ți-a păsat.
I-am desfăcut mâna din carnea mea și i-am scuipat cuvintele fără milă:
-Nu îți păsa pentru că mă iubeai și mă acceptai.
M-a privit lung în ochii și și-a aplecat pentru o secundă privirea.
-Nu îmi adu aminte de asta!
M-am îndepărtat de el, încercând să evit să îți dea seama că discuția cu el mă deranja mai mult decât faptul că am luat o viață.
-Ce vrei de la mine?L-am întrebat scurt și rece în timp ce căutam zgomotos după o așa zisă carte.
-Vreau să pleci de aici, să dai pace tuturor, doar să dispari.
Am rămas șocată de cerința lui, știam că mă ura, dar nu atât, nu atât încât să îmi ceară să dispar.
-Și eu am atâtea drepturi câte ai și tu, și eu dreptul să rămân aici.I-am spus intrigată în timp ce mă apropiam de el și dădeam de privirea lui plină de ură.
-Dai impresia că ești puternică, dar defapt ești o lașă, și tu vrei să pleci de aici la fel cum îmi doresc și eu să pleci definitiv din viața mea.
-Deci asta este problema?Vrei să plec din viața ta, nu din viața celorlalți.
Se întoarse cu spatele la mine, încercând să își ascundă emoțiile.Am clipit accelerat încercând să îmi țin lacrimile sub control.
Se avântă puternic către mine și mă aruncase cu spatele în bibleoteca veche plină cu cărți făcând-o să se destrame și își lăsă toată greutatea lui pe mine.Respirația mi se acceleră, iar greutatea lui îmi făcea ochii să lăcrimeze.
-Nu te pot uita, oricât de mult încerc nu pot, te văd zilnic și nu pot să îți rezist, ce faci cu mine?
Am luat ultima gură de aer și i-am răspuns:
-Nu îți fac nimic, încetează-te rog.
Îmi dăduse drumul și se aruncă singur în cealalt colț al biblioteci, suspinând și privindu-mă grijuliu.
-Nu vroiam să te rănesc..îmi spusese sfâșâiat de propriile lui fapte.
-Pleacă!I-am mârâit printre dinți.
-Dar..
-Îmi scoți ochii că m-am înfipt într-o vagaboandă , dar tu sari la gâtul meu?
-Uite ce e, dacă nu erai așa , nu aș fi sărit.
-Nu!Nu e vina mea, că tu te-ai schimbat, mi-am văzut de viața mea așa cum mi-ai cerut, ce mai vrei de la mine?
-Te vreau, vreau să fi numai a mea.
-Tu te auzi?Ești posesiv și vorbești despre mine ca și cum aș fi un obiect.
Se uită nervos la mine gata să îmi sară la gât și îmi spusese ultimele cuvinte.
-Dacă nu pot să fiu cu tine, o să distrug tot ce e important pentru tine, o să omor fiecare creatură care are sentimente pentru tine.
-Dispari!I-am spus speriată, cu ochii plini de lacrimi și cu gândurile dezordonate.
Cum am putut iubi, ceva ce acum vrea să mă distrugă? 

3 comentarii:

  1. ahh .. interesanta poveste :-?.
    cat despre intrebarea ta :-? ..nu stiu ce sa spun. sunt cam in aceiasi situatie ..deci ..
    :|

    RăspundețiȘtergere
  2. Cat de superb....Cat imi place....Multumesc !

    RăspundețiȘtergere