duminică, 15 mai 2011

Today i'm living my own fairytale.

Un decolteu prea adânc,părul dezordonat,  un pahar de vodka și două pachete pline de țigări, remediul pentru tine.Mă așez pe fotoliul rece de piele și atac paharul de vodka, apoi o țigară, apoi încă una.Mesajul tău mă întrerupe la fix când să încep al doilea pahar.
”Iarăși ești beată?”
”Nu destul”
”În cinci , la cafeneaua de lângă tine”
”Nu” Și trântesc telefonul  pe podea.
Nici măcar cinci minte, astăzi este ziua fără tine, astăzi vreau să fiu doar eu și alcoolul.Măcar astăzi vreau să mă prefac că nu țin la tine și că nu îmi e dor că nu ești aici.
Am încercat să mă conving singură că nu eram destul de beata pentru discuția care mă aștepta și am decis să mă tolănesc în patul mult prea mare și prea alb pentru mine.
Mi-am lăsat păcatele să îmi curgă pe lenjeria de pat , încercând din când în când să le șterg.
Ochii îmi deveneau din ce în ce mai grei și somnul se lupta cu băutura pentru a mă acapara, până la urmă am lăsat războiul să capete drumul firesc și am adormit cu lacrimile calde pe chipul meu rece.
*
Se aude un sunet familiar de chei și ușa trânctită.Îmi deschizi ușa ușor la dormitor și îți oprești privirea la corpul rece din pat.Te apleci grăbit către mine și  îmi scuturi ușor fața.
-M, ești bine?M, mă auzi?
L-am privit nedumerită și i-am răspuns cu întârziere.
-Lasă-mă..
-Te-ai îmbătat și miroși a fum de țigară, ce ai făcut?
-Ce face un om, care e beat și miroase a fum de țigară?i-am răspuns retoric în timp ce mă înecam singură.
-Haide, ridică-te, bei o cafea și plecăm.
-Plecăm?Unde plecăm?L-am întrebat nedumerită și amețită.
-La doctor.Îmi răspuse ferm și evitându-mi privirea.
-La doctor?Ce să facem la doctor?
-Liniștește-te, e doar un control.
-Un control, sunt bine, nu plec nicăieri.
-Ba da, mergi.
-Ba nu, nu merg.
-Nu mă mai contrazice, am spus că mergem și mergem.
-Nu!I-am urlat în ureche și m-am tras din atingerea lui.
-Dar..mi-ai șoptit încet.
-Nu,lasă-mă să aleg eu pentru mine.I-am spus ușor printre lacrimi și am căzut la pieptul lui.
-O, M.Îmi sărută fruntea și mă strânse la piept.
-De ce trebuia să pleci?L-am întrebat nervoasă și rupându-mi sufletul în două.
-..îmi pare atât de rău, trebuie.
-De ce nu ești niciodată lângă mine?
-Sunt..altfel dar sunt.
-Ba nu, ar trebui să fi mereu lângă mine, să mă ții de mână și să mă aperi.
-Ști, ști că nu pot.
M-am încruntat și m-am afundat cu nasul în camașa lui.
-Trebuie să plec.
-Știu..i-am răspuns calmă și înțelegătoare.
-Nu,trebuie să plec.
-M-am dezlipit de el și l-am privit duios.
-O, M, dacă ai ști cât de rău îmi pare că te-ai îndrăgostit de el, nu meriți să plângi, nu așa , nu pentru el.
Am privit tavanul și mi-am strâns ochii.I-am răspuns fără să îl privesc.
-Mie îmi pare rău că nu m-am îndrăgostit de tine, de ce nu de tine?
-Nu, te rog nu, ști că nu aș mai pleca.
-Atunci rămâi, am dat de ochii lui verzi și de buzele cărnoase, doar rămâi, mi-am repetat în gând.
-Cât aș vrea..mi-ai spus cu o voce ușoară și fragilă.
-El mi-a luat tot ce era mai frumos din mine, tu, nu ai mai avea ce să mai îmi iei.
-Nu, tu emani ceva frumos, tu ești perfectă, cât aș vrea să fi a mea.Mi-ai spus cu o părere de rău.
-Rămâi, i-am soptit și m-am ridicat încercând să îi ating buzele.Doar o zi, doar o săptămână,doar o viață.am continuat privindu-l în ochi.
-Dar el?Îmi spusese tăios și cu părere de rău.
El, m-a avut, de atâtea ori, niciodată cu sufletul, nicodată cum l-am avut eu.
-Nu o să te ierte.
Cu o părere de rău l-am dar replica care urma să îl despartă de cel mai bun prieten de o viață, singurul lucru care poate despărții o prietenie, o femeie, una ca mine.
-Nici pe tine. I-am spus uitând să respir.
-Dacă rămân, rămân pentru totdeauna, totdeauna, Repetă grăbit.
-Totdeauna nu cred că îmi va ajunge.
-Atunci, trebuie să profităm de momente.
Îmi șopti și mă sărută, așa cum nici măcar el nu reușea, cu iubire...

3 comentarii: